ISTORIE

Porto: un vin cu o istorie

Schistous hillsides

Timp de aproape două milenii, un peisaj viticol unic a crescut pe dealurile schistoase de-a lungul valei râului Douro și care a produs un vin excepțional. Mai mult decât un cadou de natură, vinul Port este la inimă expresia acestei istorie, o moștenire culturală colectivă de muncă și experiență, know-how și artă, care a construit din generație la generație. Portul de vin a fost, și este un produs-cheie pentru economia națională și chiar mai mult, un bun simbolic care reprezintă Portugalia în întreaga lume.

Istoria podgoriilor din Douroul Superior este una lungă și antică. Nu există lipsă de descoperiri arheologice și referințe documentate pentru a asista la persistența culturală a viticulturii din epoca trecută.

Rămășițele de tancuri și butoaie de trenuri de piatră datând din secolele 3 și 4 pot fi găsite în întreaga regiune. Cu toate acestea, vinul de desemnare a portului de desemnare, apare doar în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, la un moment dat de expansiune a viticulturii Douro și a creșterii rapide a exporturilor de vinuri.

Methuen Treaty

În ultima treime a secolului al XVII-lea, într-un moment de mare rivalitate între imperii maritime din nord, flamanda și britanicii și-au spori cererea de vinuri Iberice, în detrimentul vinurilor din Bordeaux și alte regiuni din Franța. Anglia a importat cantități mai mari de vin port. În 1703, Tratatul de Methuen a pus sigiliul diplomatic de aprobare asupra acestui comerț prin schimbul de privilegii pentru textilele britanice pe piețele portugheze.

Producția de vinuri Douro, stimulată de creșterea cererii britanice și a prețurilor foarte ridicate, a încercat să se adapteze la noile cerințe ale pieței. Cu toate acestea, după cum sa întâmplat cu toate vinurile minunate, tranzacționarea activă a instigat rivalități care adesea au dat naștere la fraudă și infracțiuni.

Apoi sa întâmplat că, de la mijlocul secolului al XVIII-lea, exporturile au stagnat, deși producția a continuat să crească. Prețurile au scăzut ca o piatră și britanicii au decis să nu cumpere mai mult vin, deoarece au acuzat fermierii de a-și îndruma vinurile.

Marquês de Pombal

În consecință, marele agricultori Douro, dornici de a-și proteja interesele, au cerut guvernului viitorului marquis de pbal să creeze compania Geral Dos Vinhos face Alto Doro. Această nouă instituție, înființată de Carta Royal la 10 septembrie 1756, a fost îndreptată spre asigurarea calității produsului, evitarea fraudei, a producției de echilibrare și a comerțului și stabilizarea prețurilor. Prima "delimitare a munților" a fost implementată. Frontierele din regiunea vinificației au fost delimitate de 335 de markeri de piatră care poartă denumirea de feritia, care a indicat cel mai bun vin de calitate, singurul care ar putea fi exportat în Anglia, cunoscut în mod obișnuit ca vin fin. A fost definit conceptul de registru al viței de vie.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o serie de factori s-au adunat pentru a marca punctul de întoarcere de la Douro a timpului de marchiză a Pombalului până la Douro de astăzi. Distrugerea cauzată de OIDIUM în anii 1850 a fost urmată, un deceniu mai târziu, de ravagiile filloxera care au distrus majoritatea podgoriilor din regiunea delimitată. În 1865, noul regim de libertate de tranzacționare care a fost extins la regiune a condus la deschiderea liniei de delimitate, permițând astfel o podgoriile să se extindă rapid în zona Douroului Superior, unde efectele filloxera au apărut mai târziu și mai puțin violente.

Aceasta a fost urmată de noi metode de pregătire a terenurilor, a tehnicilor noi de plantare pentru viță de vie, selectarea celor mai bune specii regionale de viță de vie pentru altoire, utilizarea rațională a îngrășămintelor și controlul dăunătorilor, perfecționarea procedurilor de vinificație.

Până la sfârșitul secolului, impactul filloxera a fost evident în mod clar în modul prin care terenul a fost forțat să devină reorganizat.

La sfârșitul anilor 1880, în timp ce podgoriile au fost încet reconstruite și răspândesc într-o zonă mai largă decât înainte, Douro se confruntă cu o altă criză, una care se va dovedi mai distructivă decât bolile viței de vie, fraudă. Imitările de vin Port au invadat piețele noastre principale, unde, cum ar fi porturile franceze, porturile Hamburg și porturile Tarragona au fost vândute la prețuri cu mult sub cele ale vinului autentic portuar. Și piața a suferit.

Comerțul a fost în declin, fermierii au fost lipsiți, Douro era o imagine a mizeriei.

Dictatorul portughez, João Franco, la asumarea Oficiului din 10 mai 1907, a semnat un decret care urma să reglementeze producția, vânzarea, exportul și controlul vinului portuar, pe baza principiilor aplicate de marchizul Pombal cu 150 de ani mai devreme apărarea numelui. Noi linii de delimitate au fost trase în jurul zonei de producție care includea acum Douroul superior. Încă o dată, exporturile de vin port au trebuit să fie expediate pe bara râului Douro sau din port, la Lexões, iar denumirea de origine a portului a fost rezervată exclusiv pentru vinurile fortificate din regiunea Douro care conținea un minim de 16,5 ° CHOARCI. Responsabilitatea pentru apărarea și controlul denominațiunii de origine a fost acordată Comitetului viticol pentru regiunea Douro.

Pe de altă parte, decretul din 27 iunie al aceluiași an care a reglementat comerțul de brandy a interzis distilarea vinurilor Douro și a producătorilor forțați să cumpere spiritele necesare pentru a-și fortifica vinurile, din alte regiuni vinificante, o măsură care a fost contestată violent. Extinderea excesivă a regiunii delimitate a fost, de asemenea, subiectul dezbaterilor încălzite, atât de mult, încât în anul următor, Admiral Ferreira do Amararal "(Decretul din 27 noiembrie) a preferat o demarcare prin parohii care au dus la o suprafață totală Similar cu cel care există astăzi (Decretul-lege din 26 iunie 1986), care, la rândul său, corespunde celui stabilit prin Decretul la 10 decembrie 1921.

Exporturile au crescut la o rată total neașteptată la mai mult de o sută de mii de țevi în 1924/1925, un volum de comerț care ar fi depășit doar la sfârșitul anului 1970.

În ciuda tuturor celor de mai sus, situația din satele Douro a suferit puține îmbunătățiri. Sărăcia și foamea s-au înrăutățit ca impozite, iar costul produselor au crescut la sfârșitul monarhiei și în prima republică. Tulburarea politică și socială a primului trimestru al secolului al XX-lea s-au dovedit a fi una dintre perioadele cele mai turbulente din istoria Douro, cu demonstrații violente, întâlniri politice, revolte, arderea trenurilor care transportă brandy din sudul țării, atacuri asupra orașului săli și birouri publice.

Noul regim care sa născut cu revolta militară din 28 mai 1926 a impus noi schimbări aduse organizării comerțului cu vinuri portuare și agriculturii Douro și a adus controlul guvernamental mai strict.

Warehouse in Vila Nova de Gaia

În 1926, guvernul a creat zona legată sau Entreposto, în Vila Nova de Gaia, o zonă care a fost de a acționa ca o prelungire a regiunii delimitate. Toate companiile legate de comerțul cu vinuri portuare au fost forțate să construiască loji în acest domeniu dacă doreau să-și îmbogățească vinurile. În practică, acesta a fost sfârșitul întregului comerț direct de la Douro.

În 1932, regimul asociativ a creat breslele agricultorilor, constând din proprietarii de terenuri care erau șefii de gospodării, pe care sindicatele locale au avut loc un loc. Guildurile care au fost formate pe un nivel județean se asociază apoi cu federația sindicalizată a agricultorilor din regiunea Douro - Casa do Douro, entitatea responsabilă de protejarea și disciplinarea producției. Regulamentele ulterioare (Decretul din 30 aprilie 1940) a acordat această entitate competența de a pregăti și menține registrul de podgoriști, de a repartiza licențele pentru vinul fortificat între producători, pentru a furniza brandy de struguri vinificatorilor, pentru a supraveghea vinul realizat în regiunea delimitată și să emită documentele care trebuiau să însoțească toate vinurile transportate în Gaia Entreposto.

Guild-ul de expeditor de vinuri portuare a fost creat în 1933 ca asociație sectorială care se va strădui să disciplineze comerțul.

Activitățile Guild-ului de la Casa Do Douro și ale Vinului Port au fost coordonate de Institutul Port Vin, o entitate a creat același an cu un mandat de a studia și promova calitatea, controlul și difuzarea produsului.

Registrul podgoriilor a fost actualizat. În fiecare an, în funcție de locație, natura solului, soiurile și vârsta viței de vie, Casa do Douro Repropi permite printre toți fermierii înregistrați pentru a produce un sumă stabilită de vin fortificat, în funcție de clasificarea lor (de la A, cel mai bun, la F) un preț stabilit. Acesta este sistemul Beneício.

Mișcarea asociativă sau cooperare, a început să câștige forța în anii 1950 și până la începutul următorului deceniu a reprezentat aproximativ 10% din toți producătorii și toate producția regională.

Această formă de organizare a fost stinsă în urma revoluției din 1974, deși Casa do Douro și Institutul de Vinul Port și-au păstrat responsabilitățile de bază pentru apărarea calității denominațiunii. La rândul său, Guild-ul de expeditor de vinuri din Port a devenit asociația expeditorilor de vinuri portuare și, mai recentAsociația companiilor de vinuri Port.

Majoritatea expeditorilor de vinuri din Port s-au alăturat grupurilor de companii. În același timp, unele dintre aceste companii mai mari au investit foarte mult în producție, achiziționând propriile lor proprietăți și podgorii și în replantare. Pe de altă parte, unii fermieri au decis, din 1978, au decis să intre în sectorul comercial pentru a-și vinde direct propria producție, revenirea la un obicei care sa încheiat în 1926. 1986 a văzut naștereaAsociația producătorilor - îmbuteliatoare de vin port, direcționată și anume la vânzarea acestui vin direct de la Douro Estates și sub etichetele proprii ale fermierilor respectivi.

Boat with wine pipes

În 1995, regiunea delimitată a Douro a fost din nou reorganizată din punct de vedere instituțional. A fost dotată cu o entitate interprofesională - comisia interprofesională pentru regiunea delimitată a Douro (CIRDD) - pe care agricultorii și producătorii au avut o reprezentare egală și un scop comun: să disciplineze și să controleze producția și vânzarea de vinuri din regiunea îndreptățită la denumirea de origine. Modificările introduse au respectat, totuși, patrimoniul istoric, cultural și social și tradițiile din regiune și au urmat liniile directoare stabilite în legislația-cadru pentru regiunile de vinificație delimitate. Două subcomitete specializate, una pentru denomizarea sau originea Porto, iar cealaltă pentru vinurile de calitate rămase din regiune, VQPRD, a constituit Consiliul CISDD al directorilor care era responsabil pentru stabilirea reglementărilor aplicate, conform legii, fiecărui două sectoare.

Acest model organizațional a fost modificat în 2003, când CIRDD a fost înlocuit de un consiliu interprofident care face parte dinInstitutul de vinuri Douro și Port.

arrow_upward